PMP: ”Un puternic suport UE pentru Republica Moldova”

PMP: ”Un puternic suport UE pentru Republica Moldova”
Publicat: 15/09/2021, 17:41
Actualizat: 15/09/2021, 17:43

Republica Moldova primește de la Uniunea Europeană un ajutor nerambursabil de 745 milioane de lei. Uniunea Europeană se ține de cuvânt și acordă acest sprijin financiar ca o recunoaștere a noii puteri democratice, instalate la Chișinău.

Pe această cale, Republica Moldova face un pas necesar de apropiere de structurile UE, lăsând în spate, balastul influențelor nefaste venite din Est.

”Partidul Mișcarea Populară (PMP) salută decizia UE de a acorda un imbold financiar Republicii Moldova” – transmit reprezentanții partidului prin intermediul unui comunicat -, ”care, dincolo de sume, are o semnificație mult mai amplă”.

”Se deschid numeroase porți către lumea civilizată, către statul de drept și către lupta anticorupție”

În același timp, reprezentații PMP consideră că – existând un guvern democratic în fruntea Republicii Moldova – porțile către statul de drept și către lupta anticorupție sunt, acum, deschise.

”Odată cu formarea unui guvern democratic în fruntea țării, se deschid numeroase porți către lumea civilizată, către statul de drept și către lupta anticorupție. Sprijinul acordat de UE este direct legat de realizarea de reforme în instituțiile publice.

PMP consideră că Chișinăul are nevoie, mai mult, decât oricând, mai mult decât orice, de un puternic sprijin politic și strategic, în primul rând din partea României, avocatul Republicii Moldova la UE”, se mai precizează comunicatul PMP postat în mediul online.

Noul Guvern din Republica Moldova trebuie susținut în fața provocărilor ținând cont de puternica rezistență la schimbare a forțelor oligarhice și comuniste care lucrează la sabotarea democrației, dincolo de Prut.

Partidul Mișcarea Populară

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...